Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vîntu – liber, Popa – în arest după 9 ani şi 9 luni

Publicat in Adevarul, vineri 22 aprilie 2011 · ·

Patronul de la Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vîntu, va fi cercetat în libertate, ca urmare a deciziei Judecătoriei Sectorului 5, iar Nicolae Popa a fost adus în ţară şi cere redeschiderea dosarului „FNI“. Tribunalul Bucureşti va decide definitiv săptămâna viitoare dacă Vîntu va rămâne în libertate, iar Popa ajunge în instanţă pentru confirmarea mandatului de executare.

Acuzat de ameninţare şi şantaj la adresa managerului Realitatea Media, Sebastian Ghiţă, Sorin Ovidiu Vîntu a aflat, în noaptea de joi spre vineri, că va rămâne în libertate. Decizia a fost însă atacată de procurori. În timp ce Vîntu părăsea Arestul Poliţiei Capitalei, prietenul său Nicolae Popa era îmbarcat la Jakarta (Indonezia) într-un avion privat pentru a fi adus în România, locul de unde a fugit în iulie 2000, la puţin timp după prăbuşirea FNI. El a fost prins, la 2 decembrie 2009, la Jakarta, iar acum se află în Arestul Poliţiei Capitalei, urmând să fie transferat la Penitenciarul Rahova. Acum, după 9 ani şi 9 luni de la dispariţia sa, Nicolae Popa promite dezvăluiri care să-i demonstreze nevinovăţia.

Personaj-cheie în FNI

Condamnat deja la 15 ani de închisoare pentru megaescrocheria FNI, Popa doreşte acum redeschiderea cazului şi susţine că este absolut nevinovat. Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al SOV Invest, societatea de administrare a FNI. Cu doar 45 de zile înainte de prăbuşirea FNI, Popa ar fi scos din Fond peste 216 miliarde de lei vechi, răscumpărând mai multe unităţi de fond, suspiciunile fiind că aceşti bani, ca şi mulţi alţii, de la alţi interpuşi, ar fi ajuns în final în conturile lui Vîntu. Aceste suspiciuni nu au putut fi transformate niciodată în dovezi, mai ales în lipsa lui Nicolae Popa.

Considerat ca fiind „creierul" prăbuşirii FNI, Nicolae Popa va fi audiat, cel mai probabil la 20 ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac în Congo

Ziua Constanta acum 54 minute
Un român ar fi murit în Congo, iar alți doi ar fi fost răniți, în urma unui atac al forțelor rebele. Românii erau angajați de contractori să participe la forțele de pază ale Republicii Democratice Congo și au fost vizați de un atac efectuat de forțe

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum 48 minute
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Un pensionar a cumpărat fără să vrea cărți cu „secrete militare” ale Chinei. Cum a fost posibil acest lucru

Ziare.com acum 2 ore
Un pensionar din China, pasionat de istorie militară, a achiziționat 4 cărți de la o stație de reciclare din cartier, pe care a dat numai 1 dolar. Cercetându-le, bărbatul a descoperit că, de fapt, cărțile conțineau documente militare confidențiale.

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 4 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°