Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kate Middleton nu va arunca buchetul

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 23 aprilie 2011 ·

De la ceremonia princiară de nuntă va lipsi în afara momentului sărutului şi momentul în care mireasa Kate Middleton va arunca buchetul, potrivit Agerpres.

Conform protocolului regal britanic, buchetul miresei nu va fi aruncat la "bătaie" spre domnişoarele de onoare, ci va fi folosit pentru un moment cu mult mai solemn. După încheierea ceremoniei de nuntă, Kate îşi va lăsa buchetul la Mormântul Eroului Necunoscut din incinta Catedralei Westminster, un mormânt istoric, cu profunde semnificaţii pentru monarhia şi poporul britanic, ce se află inserat în podeaua bisericii din anul 1920.

În acest mormânt se află trupul unui soldat necunoscut, care şi-a pierdut viaţa în Primul Război Mondial. Tradiţia ca mireasa din familia regală să-şi lase buchetul de nuntă în cinstea eroului necunoscut a început în 1923 cu Elizabeth Bowes-Lyon, ce mai târziu avea să fie cunoscută drept regina mamă Elisabeta.

De la ceremonia princiară de nuntă va lipsi în afara momentului sărutului şi momentul în care mireasa Kate Middleton va arunca buchetul, potrivit Agerpres.

Conform protocolului regal britanic, buchetul miresei nu va fi aruncat la "bătaie" spre domnişoarele de onoare, ci va fi folosit pentru un moment cu mult mai solemn. După încheierea ceremoniei de nuntă, Kate îşi va lăsa buchetul la Mormântul Eroului Necunoscut din incinta Catedralei Westminster, un mormânt istoric, cu profunde semnificaţii pentru monarhia şi poporul britanic, ce se află inserat în podeaua bisericii din anul 1920.

În acest mormânt se află trupul unui soldat necunoscut, care şi-a pierdut viaţa în Primul Război Mondial. Tradiţia ca mireasa din familia regală să-şi lase buchetul de nuntă în cinstea eroului necunoscut a început în 1923 cu Elizabeth Bowes-Lyon, ce mai târziu avea să fie cunoscută drept regina mamă Elisabeta.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 35 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 40 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 58 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°