Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instanţa: Nu sunt indicii plauzibile că Vîntu şi Ion Ilie l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 23 aprilie 2011 · ·

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 arată, în încheierea din 21 aprilie prin care au respins propunerea de arestare formulată în cazul lui Sorin Vîntu şi Ion Cezar Ilie, că nu există indicii suficiente şi plauzibile din care să reiasă că cei doi l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă, informează NewsIn.

Astfel, cu privire la constrângerea ca Sebastian Ghiţă să accepte un act adiţional, ce ar afecta realizarea obiectivelor din contractul de management, instanţa a reţinut că aceasta nu a precizat în ce ar consta modificarea clauzelor contractuale şi care ar fi conţinutul actului adiţional pe care era constrâns să îl semneze.

De asemenea, referitor la acţiunea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Cezar Ilie de a intra cu forţa, împreună cu alte persoane, în spaţiul Asesoft şi Realitatea TV şi de a profera ameninţări, s-a constatat, din planşele foto prezentate, că nu s-a putut observa vreo persoană exercitând acte de violenţă şi nici nu a fost identificată sau audiată vreuna din persoanele care apar în aceste fotografii, pentru a confirma sau infirma susţinerile părţilor.

Totodată, magistraţii s-au pronunţat şi cu privire la convorbirile telefonice purtate între omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă. "În ceea ce priveşte convorbirea din 02.04.2010, ocazie cu care se pretinde că s-ar fi proferat ameninţarea cu suprimarea fizică a părţii vătămate, solicitându-se plata sumei de 200.000 euro, instanţa a reţinut că proba prezentată nu constituie înregistrarea integrală a discuţiei, iar cuprinsul acesteia nu poate fi considerat a reprezenta o acţiune de ameninţare, având în vedere conţinutul cu neputinţă de crezut al majorităţii acestor afirmaţii, precum şi contextul dialogului dintre partea vătămată şi inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu cu privire la clauzele contractului, context în care inculpatul enumeră şi alte opţiuni: să îi dea părţii vătămate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 46 minute
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 51 minute
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum o ora
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum 54 minute
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 6 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 35 minute
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°