Intrebarea nu e noua si reapare din timp in timp, la fel cum redescoperim subiectul caldirilor cu bulina dupa fiecare seism care se produce prin lume. De aceasta data, pretextul reluarii discutiei a fost cartea Andreei Paul Vass "Forta femeilor in politica".
Cifrele sunt, intr-adevar, descurajante: doar 10% dintre parlamentarii romani sunt femei. Procentul contureaza imaginea unei societati misogine, care nu a depasit inca mentalitatea balcanica potrivit careia locul femeii este la cratita sau cu nasul in fundul copiilor. Dar cred ca aceasta mentalitate se manifesta mai mult la nivelul familiilor, decat la nivelul vietii sociale. Femeia este, in general, prima care isi asuma rolul de servitoare fara simbrie, pentru ca a fost inoculata temeinic si din vreme. Daca, insa, bariera de la nivel micro este depasita, nu cred ca la nivelul macro al societatii romanesti putem vorbi despre discriminare.
Dincolo de victimizari si oftaturi, nimeni nu poate dovedi cu date si fapte ca o femeie este platita mai prost decat un barbat pentru aceeasi functie in aceeasi firma sau ca o femeie competenta este data afara in favoarea unui incompetent barbat. Exista, e drept, o oarecare prioritate a barbatului la angajare, avand in vedere riscurile pe care le implica pentru angajator maternitatea, dar argumentul este valabil peste tot in lume si de multe ori este invocat chiar de femei manager. Personal, de cand lucrez nu m-am simtit niciodata discriminata in niciun fel pentru simplul motiv ca as fi femeie.
Nu cred lucururile stau foarte diferit nici in politica. Atunci cand o femeie politician a avut ceva de spus cu adevarat, succesul nu i-a fost barat de fusta. Sa ne amintim de Mona Musca, de exemplu, a carei cariera fulminanta a fost oprita nu de conditia de femeie, ci de managementul foarte prost al unei probleme din trecut. Nu cred ca Raluca Turcan, S
