Muntele Athos are 2033 de metri şi pe el sunt ridicate 20 de mănăstiri
Portocalii şi lămâii sunt la tot pasul Una dintre cele mai vechi fresce de pe muntele AthosAşa cum alţii se duc măcar o dată la Mecca sau la Lourdes, tot aşa orice creştin ortodox ar trebui să ajungă la Muntele Athos. Dacă ar fi să scriu, însă, un reportaj nu tocmai cuviincios, atunci ar trebui să spun că suntem reprezentaţi acolo de ceea ce grecii numesc "argaţi". Oriunde te uiţi, toţi muncesc. Fie ei călugări, fie muncitori ce folosesc dulcele grai moldovenesc. Tot moldovenii ne-au făcut celebri în 2008, când au intrat ilegal în Athos. Şi asta nu e totul: patru dintre ei erau femei! Totuşi, călugării i-au iertat. Mă rog, le-au iertat.
Athosul e un tărâm unde "şpaga" e un cuvânt dintr-o altă limbă. Pădurea se taie doar acolo unde trebuie, iar lemnele aşteaptă cuminţi pe marginea drumului să fie ridicate, nu furate. Şoselele chiar se fac. Nimeni nu-ţi flutură proiecte grandioase ce rămân pe hârtie. Vezi peste tot călugări cucernici care manevrează buldozere.
Ca să ajungi acolo îţi trebuie nu doar bani - şi, când vorbim de bani, vorbim de sume modice - îţi trebuie credinţă. 120 de permise de intrare sunt eliberate zilnic pentru doar patru zile de şedere. E bine să păstrezi permisul, ca amintire, dar şi ca să-l arăţi organelor care nu-şi dau seama din prima de unde vii. Când eşti oprit la graniţă, la cine ştie ce control rutier, îl arăţi şi, imediat, cu nedisimulată teamă, ţi se face semn respectuos să mergi mai departe, ca şi cum n-ar avea voie nimeni să te deranjeze, să nu te superi cumva!
Cu permisul în mână, e treaba ta ce faci mai departe. Mergi pe jos, ca orice pelerin, cu rucsacul în spate, ori iei un microbuz. Distanţele nu se măsoară în kilometri, ci în ore de mers. Pentru că drumurile sunt atât de întortocheate, încât distanţele nu au nicio relevanţă.
