Dupa cum se stie, justitia este una dintre cele trei puteri ale statului care este menita, la modul ideal, sa asigure administrarea legalitatii si dreptatii publice si private. O misiune inaltatoare, am zice, si esentiala pentru existenta in sine a statului, pentru ca absenta sau proasta ei functionare submineaza chiar bazele fiintarii sale.
Desigur, exista si perioade in care alte puteri o covarsesc pe cea a justitiei, de exemplu in statele totalitare. Am trait si aceasta experienta. Si am asteptat cu bucurie ca lucrurile sa se schimbe radical dupa evenimentele din 89. Si ele s-au schimbat intr-adevar. Dar nu pana la capat si nu intocmai cum ar fi trebuit.
O vreme s-au perpetuat starile de lucruri de dinainte. Mai ales ca persoanele au ramas cam aceleasi. Ce-i drept, randurile au fost copios ingrosate de fosti militieni si securisti de pe vremea impuscatului carora noua conjunctura le-a dat nebanuite aripi. Justitia adulmeca si prindea din zbor sugestiile puterii in exercitiu si actiona in consecinta. Perioada, sa zicem, de glorie, intruchipata de alde Rodica Stanoiu.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura europenizarii efective a Romaniei, magistratii au inceput sa constientizeze puterea lor si au facut tot ce a depins de ei ca aceasta sa fie deplina si uneori chiar discretionara. Cine crede sau spune ca astazi judecatorii se afla sub dominatia politicului este intr-o mare eroare. Priviti doar la regimul privilegiat al salariilor si mai ales pensiilor! Ei sunt singurii care si-au prezervat pensiile speciale, cu argumentul ridicol invocat de CC ca sunt putere, chipurile, constitutionala si deci au tot dreptul la un tratament de favoare in aceasta inalta calitate.
Priviti apoi la gramada de dosare de mare si mai mica coruptie respinse pe motive de procedura, uneori ridicole, sau la liota de interlopi eliberati cu regularit