Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rodipet: Informaţii despre difuzarea presei, nedifuzate de presă - (Episodul I)

Publicat in Bursa, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Prezentul articol despre soarta fostei firme de distribuţie a presei Rodipet, în prezent Network Press Concept, îşi aşteaptă publicarea de patru săptămâni, condiţionată fiind de răspunsul la întrebările pe care i le-am transmis domnului Hassan Awdi, încă de la acea dată. Întârzierea în publicare a urmărit satisfacerea cerinţelor deontologice, care nu recomandă publicarea opiniei unei singure părţi, fără ca partea cealaltă adusă în discuţie să aibă posibilitatea să se exprime. Pe de altă parte, faptul că una din părţi nu se exprimă nu poate să blocheze publicarea materialului însuşi. Aşteptăm, în continuare, răspunsurile domnului Hassan Awdi, încredinţându-l că după ce vor sosi, le vom publica neîntârziat.

Informaţiile de la baza articolului se bazează pe un Raport întocmit de administratorii Network Press Concept, dar şi pe mărturiile vii ale unor oameni implicaţi în activitatea societăţii.

Rodipet a fost privatizată în 2003, pe vremea guvernării lui Adrian Năstase, societatea fiind preluată de Magnar System Com, controlată de Hassan Awdi.

La nici un an de la privatizare, se spune că noii acţionari încep să înstrăineze din activele Rodipet şi să spele bani, prin propriile firme sau ale prietenilor.

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), prejudiciul total adus Rodipet este de 35,5 milioane de euro.

În primăvara lui 2009, AVAS des-fiinţează contractul de privatizare, motivând că nu au fost îndeplinite obligaţiile investiţionale de către cumpărător, asumate prin contract.

În octombrie 2009, firma de dis-tribuţie a presei intră în insolvenţă. Deşi contractul de privatizare menţiona, iniţial, că noii proprietari nu pot înstrăina sau închiria timp de cinci ani activele societăţii, se pare că AVAS nu veghează la respectarea lui.

Încă din 2006, exista un do

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Alegeri Locale Sibiu 2024. Cine a câştigat alegerile la Primăria Sibiului

Mediafax acum 6 minute
Alegerile Locale 2024 din Sibiu au avut loc pe 9 iunie într-un singur tur. Locuitorii frumosului oraş de pe malul râului Cibin şi-au vota primarul, consilierii locali şi preşedintele Consiliului Judeţean. În judeţul Sibiu există 381 de secţii de vot

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 3 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum o ora
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 7 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 7 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°