Cinci oameni din Sarasău au ajuns în această noapte la spital după ce s-au bătut cu tot ce le-a căzut în mână. După ce au băut bine, membrii mai multor familii s-au luat la harţă şi nu s-au despărţit decât după intervenţia Poliţiei.
Ieri noapte, în jurul orei 03.00, pe raza localităţii Sarasău, în locul cunoscut de localnici sub numele de „Buciumi“, a avut loc un scandal în care au fost implicate mai multe persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului, au constatat că între mai multe familii a avut loc o ceartă pe fondul consumului de alcool, care a degenerat într-o încăierare, participanţii lovindu-se reciproc, cu bâte şi obiecte contondente. Cinci dintre scandalagii au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, cu plăgi zdrobite şi alte traumatisme.
Scandal şi la Chelinţa
În data de 24 aprilie, ora 12.00, Poliţia a fost chemată să intervină la un scandal izbucnit între două familii din satul Chelinţa, pe fondul unor neînţelegeri legate de vânzarea unui telefon mobil. Patru persoane s-au ales cu răni provocate de pumni şi bâte. Ele vor fi cercetate de poliţişti şi riscă dosare penale pentru încăierare.
Faţă de toţi cei implicaţi, poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi agresiune.