Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goana după iluzii

Publicat in Bursa, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Vă mai aduceţi aminte de povestea lui Păcală, cel care i-a făcut pe lacomii satului să se arunce în vadul cel adînc al rîului, după banii ce zăceau pe fundul albiei, zicea el; dar nu oricum, ci cu pietre grele legate de picioare, ca să stea bine înfipţi în mîlul mişcător şi să nu-i ia apa la vale! S-a dat startul! Oamenii acestor ţinuturi, că a ţară nu prea mai arată, sunt invitaţi, cu mic cu mare, de politicienii locului, să se prezinte la startul cursei cu iluzii. Veniţi de luaţi, cu sacul! "E pentru toţi!", după fel, purtare şi chimir. Acum este timpul, că după alegeri, o să mai vedeţi doar gaura din caşcaval, pe cea de la covrig, din ciorap, din pingele, ori din acoperişul casei. Nu mai pomenesc de cele din asfalt că, la noi, ele sunt "mai eterne" decît Eternitatea. Dar, nu-i păcat, că dacă n-ar fi ele, gropile, de unde ar mai avea România milionari şi regi ai asfaltului?! Cine ajunge la start cu mai multe iluzii, cîştigă! Ce cîştigă? Dreptul de a pune în urnă un vot pe măsura iluziilor adunate, remaiate, reşapate şi date la întors de magicienii de obor ai politicii noastre.

Să vedem, deci, ce s-a mai băgat pe rafturi!

Iluzia cu ieşirea din criză stă proas-pătă, la vedere, de parcă acum ar fi fost scoasă din cuptor. Ce mai, am şi ieşit, dar Guvernul nu ne-o spune formal, ca să nu ne ruşineze... De, mai ceva ca Veta, mie-mi spui! Ne ia, aşa... pe departe. Ca dovadă că suntem, deja, dincolo de vîltoare, la liman, sunt promisiunile că salariaţii vor recupera, la anul, nu ştiu ce reduceri....mă rog, nu pe toate, dar vor recupera! De unde vor veni mîine banii care astăzi nu există în punga Guvernului? Din...creşterea consumului!!! Nu vă miraţi, căci oficial, aceasta este singura sursă de creştere economică pe care a descoperit-o şi despre care vorbeşte Marele Administrator al Treburilor Publice din România. De unde o să aveţi dumneavoastră mai mulţi bani î

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 3 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 4 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 4 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°