Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa şi Italia cer reforma Schengen, pentru stoparea imigranţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 aprilie 2011 ·

Parisul şi Roma au cerut UE, printr-o scrisoare adresată Comisiei şi Consiliului European, să examineze posibilitatea reintroducerii temporare a controalelor la frontierele interne ale statelor membre. Cele două ţări sunt îngrijorate de numărul mare de imigranţi nord-africani sosiţi în ultimele luni în Europa, în special în Italia. Premierul italian Silvio Berlusconi şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care s-au întâlnit azi la Roma, au anunţat că au o poziţie comună pe tema imigraţiei ilegale şi că doresc schimbarea regulilor care guvernează zona Schengen.

Agenţia de presă AdnKronos, citată de Agerpres, relatează că propunerea formulată de Roma şi Paris priveşte întregul sistem al frontierelor, în vederea extinderii spaţiului Schengen”. Italia şi Franţa vor atât posibilitatea de a restabili mai ușor controalele la frontierele interne, cît și întărirea controalelor la frontierele externe cu ajutorul agenţiei europene Frontex.

Conţinutul scrisorilor va fi dezbătut la reuniunea Comisiei Europene din 4 mai, dar şi la Consiliul European din 24 iunie.

Poziţia Franţei a fost exprimată încă de duminică de ministrul francez al afacerilor europene, Laurent Wauquiez. Acesta a declarat într-un interviu acordat săptămânalului Journal du dimanche că Franţa vrea să doteze spaţiul Schengen cu o „frână de ajutor în caz de criză majoră” şi să poată restabili controalele la frontierele interne în caz de aflux masiv al migranţilor la porţile UE.

Propunerea nu reprezintă „o retragere din spaţiul Schengen, aceasta nu ar avea sens, ci de a lucra cu partenerii noştri la o nouă clauză. Franţa vrea să poată restabili controalele la frontiere în caz de aflux major la porţile UE”, a insistat Wauquiez.

Italia face faţă unui aflux de peste 20.000 de imigranţi tunisieni, debarcaţi pe mica insulă Lampedusa după revoluţia tunisiană. În timp ce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 33 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 47 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 56 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°