Ceea ce a apărut ca un zvon pentru angajaţii centrului Nokia de la Cluj, în luna februarie, a fost confirmat oficial ieri de către compania finlandeză. Astfel, până la sfârşitul trimestrului al III-lea, proiectele curente desfăşurate la centrul de Cercetare şi Dezvoltare vor fi diminuate complet, cei 120 de angajaţi vor fi concediaţi, operaţiunile de aici urmând a fi derulate în alte centre de la nivel mondial.
Aceasta decizie face parte dintr-un plan de restructurări masive la Nokia, dar este şI o consecinţă directă a acordului Nokia-Microsoft anunţat pe 11 februarie. Atunci, finlandezii au precizat că vor folosi Windows Phone ca platformă software pentru smartphone-urile produse, un prim terminal cu acest sistem de operare fiind aşteptat pe piaţă până la sfârşitul anului. "Este o recunoaştere sinceră că strategia Nokia în privinţa platformei software a eşuat şi subliniază cât de serioasă este problema companiei finlandeze. O astfel de alianţă ar fi fost de neconceput acum 12 luni", declara la acea data un analist al CCS Insight citat de Reuters.
Ca urmarea a acestui parteneriat, Nokia a anunţat ieri şi intenţia de a forma o colaborare strategică cu Accenture, care va rezulta în transferul activităţilor de dezvoltare a softului pentru Symbian, inclusiv a aproximativ 3000 de angajati. În plus, compania finlandeză îşi mai propune o reducere cu aproximativ 4000 de persoane a forţei de muncă globale până la sfârşitul anului 2012, majoritatea reducerilor fiind planificate în Danemarca, Finlanda şi Marea Britanie.
Profitul net al Nokia a scăzut în primul trimestru cu 1,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 344 milioane euro iar vânzările nete au crescut cu 9%, pentru aceeasş perioadă, la 10,4 miliarde de euro, potrivit raportului financiar prezentat săptămâna trecută. În volum, vânzările de telefoane mobile au urcat cu 6%, la 3,53 mil