După ce cu nici o lună în urmă preşedintele sirian era numit de Hillary Clinton un „reformator", acesta pare să fi renunţat la orice asemenea pretenţie, decizând să îşi păstreze puterea cu orice preţ - chiar şi cel al câtorva sute de vieţi.

Luni dimineaţă, în jurul orei 4:30, străzile orăşelului Dara'a erau aproape pustii - câţiva trecători se grăbeau înspre moscheile din care răsunase deja chemarea la slujbă a muezinului. Apoi, un uruit rău-prevestitor a început să se împrăştie pe străzi: zgomot de motoare şi de şenile scrâşnind pe asfaltul rece. După patru săptămâni de proteste anti-guvernamentale în Dara'a, guvernul sirian decisese să recurgă la o metodă mai simplă - şi mai plauzibilă - decât promisiuni incerte de reforme: violenţa.

Astfel, în cursul acelei dimineţi, unităţi ale armatei au împuşcat pe oricine se aventura pe stradă. Alte unităţi au mers din casă în casă, arestând dizidenţii şi participanţii la demonstraţii. la sfârşitul zilei, omorând cel puţin 25 de persoane. Cum însă accesul în - şi din - oraş este blocat de militari, această cifră nu poate fi verificată.

Vestul condamnă cu jumătate de gură

Reacţia Europei şi a Statelor Unite la excesul de violenţă din Siria (unde în ultimele săptămâni au murit peste 300 de oameni, mulţi dintre ei masacraţi la sfârşitul săptămânii trecute de către lunetişti ai armatei) a fost asemănătoare cu reacţia iniţială la evenimentele din Tunisia şi Egipt: o tăcere jenată, întreruptă de admonestări moderate. După ce elitele conducătoare din democraţiile vestice l-au susţinut pe Assad, declarându-l în nenumărate rânduri un garant de stabilitate (ignorând, desigur, asasinatele politice comise la ordinul regimului său în Liban), acum le cade greu să îşi revizuiască poziţia. Cele mai clare cuvinte au venit din partea ministrului de externe al Marii Britanii, William Hague, care a condamnat „violenţele ş