Poliţiştii de frontieră din Maramureş au descoperit, astăzi, într-o criptă, 15.000 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 122.000 de lei.
Oamenii legii din cadrul Sectorului P.F. Sighet (judeţul Maramureş) au observat în această dimineaţă, în jurul orei 04.30, cinci persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interior transportand mai multe colete.
Poliţiştii au urmărit apoi grupul până la intrarea în localitatea Bocicoiu Mare şi au început să verifice zona. În cimitirul la care s-au oprit cei cinci bărbaţi a fost găsit, într-o criptă, un depozit de ţigări în care erau 15.000 de pachete, provenite din Ucraina, în folie de culoare neagră. Valoarea acestora, spun poliţiştii, este de 122.000 de lei.
„Marfa a fost confiscată, iar celor implicaţi li s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Cercetările sunt în curs de desfăşurare întrucât se presupune că este vorba despre un grup mai numeros”, a declarat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Frontieră Maramureş, subinspectorul Radu Lungu.