Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia fură filme de pe net

Publicat in Adevarul, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Un internaut de la Academia de Poliţie a fost surprins când descărca de pe internet un film, faptă considerată ilegală. Descărcarea filmului de la un computer al Academiei de Poliţie a avut loc în seara de 25 aprilie, a doua zi de Paşte.

Vezi aici Ghidul!

O persoană încă neidentificată de la Academia de Poliţie, aflată la muncă în a doua zi de Paşte, a fost surprinsă descărcând de pe torrente filmul „Trei zile de coşmar" (titlul folosit în cinematografele româneşti). Un film poliţist, cu o femeie suspectată şi arestată pentru că şi-ar fi ucis şeful. Viitorul poliţist a fost surprins de un alt internaut, care a făcut o captură a ecranului şi a oferit-o redacţiei.

Citiţi şi:

O româncă, fost poliţist, arestată pentru furt în Italia

Bacău: Polițiști acuzați că erau mână în mână cu hoții de gazolină

În principiu, operaţia este ilegală, a confirmat Răzvan Câşmoiu, şeful Direcţiei de Expertize şi Constatări din cadrul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA). „O persoană care descarcă ceva prin metoda bit torrente încalcă legea. În momentul în care descarci ceva (muzică, film etc.), la o anumită cantitate descărcată, informaţia respectivă este automat pusă la dispoziţia altora şi devine publică. Şi, dacă ai pus în public, ai încălcat legea", explică Răzvan Câşmoiu.

„Descărcare în scop educativ"

Dar, atrage atenţia directorul Câşmoiu, există şi posibilitatea ca incursiunea pe torrente a celui de la Academia de Poliţie să fi avut un "scop educativ": "La IGPR au o unitate specială care se ocupă de pirateria pe internet şi pentru asta trebuie să ştii să utilizezi toate metodele. Şi noi, la ORDA, ne instruim oamenii referitor la cum se folosesc diferitele programe, metode de piratare". Alice Tănase, reprezentanta Academiei de Poliţie, ne-a declarat că luni seară studenţii erau în vacanţă, astfel încât nu poa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 32 minute
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 6 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°