Sangele lui Papa Ioan Paul al II-lea va fi expus public, duminica, la Vatican, in cadrul unei ceremonii in care fostul suveran pontif va fi declarat "binecuvantat", acesta fiind ultimul pas inainte de sanctificare.
Sangele va fi expus in doua sticle care vor fi puse in recipiente speciale, pentru a fi venerat la ceremonia de beatificare, informeaza CNN.
Papa Benedict al XVI-lea va fi prezent duminica la ceremonia la care se estimeaza ca vor participa sute de mii de persoane. Benedict a decis sanctificarea Papei Ioan Paul al II-lea dupa ce o calugarita a spus ca a fost vindecata de Parkinson pentru ca alte calugarite s-au rugat la Papa Ioan Paul al II-lea.
Sangele a fost prelevat de la Papa in 2005, pentru eventuale transfuzii, insa acesta a amurit fara sa il foloseasca. Doua dintre sticlute sunt patrate de secretarul sau, cardinalul Stanislaw Dziwisz, iar alte doua au ramas la spitalul Bambino Gesu din Roma.
Dupa ceremonia de duminica, Papa Ioan Paul al II-lea va fi beatificat. Pentru a fi sanctificat, Biserica Catolica trebuie sa ii atribuie si un al doilea miracol.
Sangele lui Papa Ioan Paul al II-lea va fi expus public, duminica, la Vatican, in cadrul unei ceremonii in care fostul suveran pontif va fi declarat "binecuvantat", acesta fiind ultimul pas inainte de sanctificare.
Sangele va fi expus in doua sticle care vor fi puse in recipiente speciale, pentru a fi venerat la ceremonia de beatificare, informeaza CNN.
Papa Benedict al XVI-lea va fi prezent duminica la ceremonia la care se estimeaza ca vor participa sute de mii de persoane. Benedict a decis sanctificarea Papei Ioan Paul al II-lea dupa ce o calugarita a spus ca a fost vindecata de Parkinson pentru ca alte calugarite s-au rugat la Papa Ioan Paul al II-lea.
Sangele a fost prelevat de la Papa in 2005, pentr