Aflăm din 3 rapoarte recente ale FMI, deloc dezbătute în presa românească ("World Economic Outlook", "Global Financial Stability Report", "Fiscal Monitor" – toate publicate în luna aprilie 2011) cum vede FMI lumea. Citind cu atenţie aflăm şi ce crede despre noi, nu neapărat aceleaşi lucruri care ni se servesc la Bucureşti.

Primul lucru care m-a frapat este că, pentru prima oară (cel puţin după ştiinţa mea), FMI pare să admită implicit că au fost două crize economice suprapuse – una în ţările dezvoltate şi alta în ţările în curs de dezvoltare. Desigur, acest punct de vedere eu l-am susţinut de la începutul crizei, dar o astfel de abordare schimbă multe.

Aceasta este una dintre cele două interpretări posibile ale noii viziuni explicite a FMI privind existenţa a două căi diferite de ieşire. Cealaltă intepretare ar fi dublul standard – dacă ţările dezvoltate au voie să stimuleze economia, ţările în curs de dezvoltare trebuie să o tempereze. "Provocarea pentru majoritatea ţărilor emergente este complet diferită de cea a ţărilor avansate – şi anume, cum să evite supraîncălzirea economiei, în faţa reducerii decalajelor de producţie şi a creşterii intrărilor de capital străin." De la câteva cazuri concrete, gen Turcia (care se confruntă într-adevăr cu astfel de probleme), la majoritatea economiilor emergente, este drum lung. Să fie România într-o astfel de situaţie? Este adevărat, intrările de capital străin au crescut, dar o bună parte din ele sunt instituţionale – banii de la FMI şi UE. Iar în ce priveşte decalajele de producţie – România nu va reveni prea curând la ritmul potenţial de creştere al PIB de dinainte de 2008.

Ce politici crede FMI că trebuie să adopte economiile emergente? "Răspunsul lor trebuie să aibă o dublă natură; în primul rând, să se bazeze pe o combinaţie de consolidare fiscală şi rate înalte ale dobânzii pentru a menţ