Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ali Agca vrea să se roage la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea

Publicat in Jurnalul, joi 28 aprilie 2011 ·

Mehmet Ali Agca, turcul care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în 1981, doreşte să se reculeagă la mormântul fostului Suveran Pontif şi să meargă la Fatima, dar solicitările făcute pe lângă autorităţile italiene şi portugheze n-au primit până acum nici un răspuns, a anunţat, joi, avocatul acestuia, citat de AFP.

Agca a depus solicitări de viză la ambasadele Italiei şi Portugaliei de la Ankara, dar pentru moment nu a fost obţinut nici un răspuns, a declarat avocatul acestuia, care a precizat că Agca doreşte să ajungă la Fatima la 13 mai şi să viziteze biserica de acolo, apoi să meargă la Vatican pentru a se ruga la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea şi să depună un buchet de flori.

Vaticanul a anunţat într-o scrisoare că este posibilă o astfel de vizită, dar că autorităţile italiene nu au răspuns cererilor de viză, a adăugat avocatul.

Fatima este oraşul în care trei copii au declarat că au văzut-o pe Fecioara Maria, în 1917. Papa Ioan Paul al II-lea a declarat că Notre Dame de Fatima i-a salvat viaţa când a fost rănit grav de Agca, la 13 mai 1981, în Piaţa San Pietro din Roma.

Agca a fost eliberat în ianuarie 2010 dintr-o închisoare din Ankara în care se afla în detenţie, după ce a petrecut circa 30 de ani în închisorile italiene şi turce pentru această tentativă de asasinat, dar şi alte delicte comise în Turcia. În privinţa sănătăţii sale mintale s-au emis de mai multe ori dubii. Ioan Paul al II-lea a murit la 2 aprilie 2005. El urmează să fie beatificat duminică. Mehmet Ali Agca, turcul care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în 1981, doreşte să se reculeagă la mormântul fostului Suveran Pontif şi să meargă la Fatima, dar solicitările făcute pe lângă autorităţile italiene şi portugheze n-au primit până acum nici un răspuns, a anunţat, joi, avocatul acestuia, citat de AFP.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 46 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor” / Ce spun medicii despre starea sa

News.ro acum 6 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. ”În dimineaţa zilei de

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 29 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 23 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 36 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India în ultimele trei zile

Mediafax acum 20 minute
33 de persoane au murit în statul Uttar Pradesh în weekend din cauza căldurii, iar în statul Odisha alte 20 de persoane au murit din cauza caniculei, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri ANI. Multe dintre aceste decese au fost raportate la

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 36 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°