Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD Călărași - Joi, 28 Aprilie 2011

Publicat in Ziua Constanta, joi 28 aprilie 2011 ·

Vineri, 29.04.2011, orele 12.00, Partidul Social Democrat Calarasi va organiza, in cadrul salii de sedinte a Consiliului Judetean Calarasi, un seminar cu tema "Accelerarea accesarii fondurilor structurale si europene - solutii pentru economia Calarasiului". La eveniment vor participa domnul Kalman Mizsei - fostul asistent al Secretarului General al ONU şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Director pentru Europa şi CSI, fost inalt reprezentant al Uniunii Europene in Moldova si presedinte al Initiativei pentru Administratii Locale, personalitati de marca din domeniul accesarii fondurilor structurale, reprezentanti ai bancilor, marilor societati comerciale care isi desfasoara activitatea pe raza Municipiului si Judetului Calarasi, clienti ai institutiilor financiar bancare, reprezentanti ai autoritatii publice locale, etc. Scopul acestui seminar il reprezinta constientizarea importantei atragerii acestor fonduri nerambursabile, avand in vedere ca, odata cu integrarea in Uniunea Europeana, Romania beneficiaza de fonduri structurale cu valori ce ating aproape 28 de miliarde de euro pentru 2007-2013. Tinand cont de gradul scazut de accesare a acestor fonduri la nivelul judetului si al municipiului Calarasi, precum si de faptul ca ele sunt acordate in virtutea criteriului de convergenta (pentru eliminarea decalajelor economico-sociale intre regiunile tarii, armonizarea cu standardele europene si imbunatatirea calitatii vietii si a naturii) Organizatia PSD Calarasi considera de bun augur desfasurarea unui astfel de seminar, care sa incite la elaborarea unor strategii de accesare a acestor fonduri nerambursabile, strategii ce nu se pot face decat in parteneriat, prin implicarea intregii clase politice, a institutiilor si autoritatilor publice locale abilitate. Organizatia Judeteana PSD Calarasi considera ca atragerea de fonduri europene reprezinta pentru locu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 51 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°