Privite de departe, din colbul unui sat în care Cerul e mai aproape de Pământ, iar amândouă sunt mai aproape de Om, smuciturile fotbalului par o joacă tembelă în curtea spitalului de nebuni.
De aceea, îi dau dreptate unui Cocoşilă al uliţei mele: „Ce vă holbaţi, mă, la televizor? Dă-i în mă-sa de proşti!"
Înainte de Paşte, lovit brusc de o evlavie nemaiîntâlnită de la creştinarea populaţiilor valahe până în timpurile noastre, Gigi Becali le cerea iertare până şi oilor din stâna de la Pipera. Iertaţi-mă - zicea - pentru că atâţia ani am păcătuit cu vorba şi cu fapta, mâncându-vă mieii, bându-vă laptele şi torcându-vă lâna, vai de păcatele mele!
Iată ce minuni se pot întâmpla în Săptămâna Mare, ne-am zis atunci, gata să constatăm că apropierea Învierii Domnului a salvat şi sufletul păcătos al baciului de la Pipera. Dar cum orice săptămână, fie ea şi cea Mare, are un sfârşit, deodată s-a topit smerenia creştinului cu iconiţe, mătănii şi Maybach.
Acum, că s-a rezolvat - pac-pac - şi problema Învierii, apostolul miliardar coborât de pe Muntele Athos a revenit la bunele sale obiceiuri de capă, spadă şi hai-sictir. Iar primii muritori care i-au ieşit în cale au fost suporterii stelişti de la Peluza Sud, cei care-l bombardaseră cu pietre în a doua zi de Paşte.
Fără îndoială că fapta bombardacilor numai creştinească nu este, dar ÎPF Gigi (pentru necunoscători, Înalt Prea Furiosul) a răspuns exact pe dos decât l-a învăţat Sfânta Scriptură, în caz că a citit-o până la capăt. Pur şi simplu, ameninţând că mută echipa din Ghencea, i-a îndemnat pe steliştii din Peluza Nord să le îndoaie oasele celor din Peluza Sud. „Dacă ăia de la Sud vin cu pancarte «Iartă-ne, nea Gigi, rămâi în Ghencea!», numai aşa rămân. Vă jur că numai aşa rămân. Altfel, salut, tată! Trebuie să facă ei curăţenie, cei de la Nord sunt vreo trei-patru mii. Nu că fac instigare. Da
