Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinut spânzurat în Penitenciarul Aiud

Publicat in Jurnalul, joi 28 aprilie 2011 ·

Un deţinut în vârstă de 37 de ani, condamnat la o pedeapsă de 7 ani pentru tâlhărie, s-a spânzurat în incinta Penitenciarului Aiud, acesta fiind primul caz de suicid înregistrat în închisoare în ultimii trei ani. Din primele cercetări efectuate după descoperirea suicidului, miercuri seară, nu au fost identificate motivele care l-au determinat pe deţinut să se spânzure.

Reprezentanţii penitenciarului au solicitat intervenţia SMURD, manevrele de resuscitare fiind efectuate aproape o oră, dar fără succes, fiind constatat în cele din urmă decesul bărbatului. Potrivit unui comunicat dat publicităţii joi de conducerea Penitenciarului Aiud, au fost anunţate familia decedatului şi organele competente pentru efectuarea cercetărilor, respectiv judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Aiud, Poliţia Municipiului Aiud, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud şi Serviciul de Medicină Legală Alba.

Bărbatul executa o pedeapsă privativă de libertate în regim de maximă siguranţă, cu o condamnare de 7 ani pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. În 2008, un deţinut condamnat pentru omor deosebit de grav a murit după ce a ingerat în mod voluntar o doză de medicamente şi a intrat, câteva ore mai târziu, în stop cardiorespirator. Anul trecut, peste o sută de deţinuţi de la Penitenciarul Aiud şi-au provocat diverse autoagresiuni, iar 14 au refuzat să se alimenteze, ca formă de protest cu privire la unele nemulţumiri avute.

De asemenea, în 2010, au avut loc şi 37 de altercaţii între persoane private de libertate. Spre deosebire de 2009, când un deţinut a murit în urma unei altercaţii cu o altă persoană privată de libertate, anul trecut nu au fost înregistrate evenimente de acest gen. Penitenciarul Aiud, unul din cele mai vechi din ţară, are în custodie aproximativ 1.000 de deţinuţi.

Un deţinut în vârstă de 37 de ani,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 7 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 5 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 8 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 10 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum o ora
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 11 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

„Finanţată de ruşi”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, susţine că Diana Şoşoacă „este finanţată de ruşi” şi că „această femeie nu ştie pe ce lume trăieşte”. Declaraţiile incendiare au fost făcute într-o intervenţie la DigiFM, în care a vorbit d

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 10 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°