Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fluidul care „te trezeşte din morţi”

Publicat in Jurnalul, vineri 29 aprilie 2011 ·

Foto: Thinkstock Victimele unor agresiuni violente sau ale unor accidente rutiere grave ar putea fi men­ţinute în viaţă prin aplicarea unui tratament revoluţionar. Deseori, chirurgii au la dispoziţie doar câteva minute pentru a salva persoane care au supravieţuit unor împuşcături, lovituri de cuţit sau accidente auto. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că medicii ar putea câştiga timp preţios pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale vitale pompând un fluid foarte rece în venele pacienţilor.

ÎNCETINIRE. Medicul Hasan Alam, şeful colectivului de cercetători de la Massachusetts General Hospital, din Boston, susţine că procedeul menţionat ar putea salva vieţile a 90% dintre victimele unor răni considerate, în prezent, fatale. Scăderea bruscă şi substanţială a temperaturii corporale încetineşte instalarea morţii fizice, împiedicând oprirea activi­tăţii cerebrale înainte ca inima să înceteze să bată. Savantul consideră că o răcire rapidă a corpului poate transforma un deces iminent într-o supravieţuire foarte probabilă. Şansele de supravieţuire sporesc cu 90%, permiţând restabilirea funcţiilor cognitive, a activităţii cerebrale şi a funcţiilor organelor. Metoda chirugicală presupune pomparea unui lichid numit „extensor plasmatic”, care conţine nutrimente şi compuşi chimici destinaţi păstrării în funcţiune a organelor, în vasele sangvine ale victimei.

În condiţii normale, oamenii suferă leziuni cerebrale dacă sunt lipsiţi de oxigen 5 minute, iar 15 minute mai târziu se poate produce moartea acestora. Răcirea bruscă a corpului reduce activitatea metabolică şi implicit nevoia de oxigen a organismului. După finalizarea intervenţiilor chirurgicale destinate vindecării rănilor, corpul pacientului este încălzit treptat prin reintroducerea propriului sânge în vasele sangvine. Medicul Kevin Fong, anestezist la University College London Hospital, este de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor: Florin Piersic a fost externat

Mediafax acum 8 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare.

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum 35 minute
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 57 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Anchetă a Poliției Ilfov, după ce mai mulți elevi ar fi ajuns la SPITAL după ce au consumat alcool și alte substanțe interzise la banchet

Gandul acum 17 minute
Polițiștii din Otopeni au demarat o anchetă în urma unor informații apărute pe grupurile de părinți ale elevilor de la un liceu local. Se pare că mai mulți elevi au ajuns la spital după ce au consumat alcool și alte substanțe la un banchet care a av

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 4 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum 14 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 15 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum 30 minute
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°