La şase ani a descoperit că poate reproduce o propoziţie de la coadă la cap, iar de atunci cunoscuţii îl roagă să le „traducă" fraze alambicate
Andrei este un adolescent care reuşeşte să atragă simpatia celor din jurul său printr-un fel cu totul inedit. „Pe când aveam şase ani, părinţii mei au observat că memoram cu multă uşurinţă cuvintele şi apoi le redam foarte exact, citindu-le, pe retina memoriei, în sens invers, de la coadă la cap".„Nu exersez acest lucru, iar mama a rămas uimită de capacitatea mea şi a vrut să mă verifice. Nu redau silabisită propoziţia, să nu se creadă că bâjbâi, dar nici foarte rapid, ca auditoriul să nu înţeleagă ceea ce zic" De atunci, Andrei s-a simţit atras de această abilitate a sa, pe care nu a cultivat-o. , se destăinuie Andrei. Colegii de şcoală dar şi cei de liceu, l-au verificat cu „reportofonul" să vadă dacă nu cumva „mănâncă" vreo literă, dar redarea a fost... ca după carte. În cadrul unui spectacol prezentat luna aceasta în Sala Filarmonicii Ion Dumitrescu, din Râmnicu Vâlcea, liceenii lahovarişti şi-au pus colegul la încercare, în faţa publicului, cerându-i „traducerea" unor propoziţii alambicate. „Totul este să memorez propoziţia în forma corectă, iar după aceea îmi este foarte uşor să o citesc, din memorie, de la coadă la cap", se destăinuie.
În 30 de minute îşi pregăteşte temele
Întrebat dacă mai cunoaşte persoane cu astfel de abilităţi, Andrei răspunde că în Vâlcea nu a mai întâlnit pe nimeni. „Pe site-ul postului PROTV, la emisiunea «Românii au talent» a fost un personaj care putea face acelaşi lucru. Nu am încercat niciodată să epatez prin asta, ci doar, ori de câte ori sunt solicitat de prieteni, colegi, cunoscuţi, le redau ce îmi cer. Este o formă de socializare, dar nu mă simt stresat de ce-mi cer", povesteşte. Andrei are o capacitate extraordinară de a învăţa, aşa că pentru pregătirea teme