Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un investitor vrea să construiască un stadion la Giurgiu pentru Astra

Publicat in Adevarul, vineri 29 aprilie 2011 ·

Consiliul Local Municipal Giurgiu a aprobat joi vânzarea prin metoda licitaţiei publice cu strigare a unui teren proprietate privată a municipiului Giurgiu în suprafaţă de aproape 30 de hectare în vederea construirii unui stadion la standardele FIFA şi UEFA, de minimum 11.000 de locuri.

Valoarea de piaţă a terenului a fost stabilită la 1,57 de euro pentru un metru pătrat, ceea ce înseamnă o valoare totală de 455.450 de euro, lucru care a ridicat întrebări unor consilieri municipali.

'Am un punct de vedere care vreau să fie luat în considerare ca amendament nu pentru vânzarea terenului, ci pentru preţul acestuia, pentru că ar putea fi vândut cu până la patru euro pe metru pătrat dacă luăm în considerare părerea evaluatorului', a declarat consilierul local municipal Emil Vucă.

'Având în vedere ceea ce se va face pe acest teren, aş fi fost de acord să îl dăm şi în folosinţă gratuită, dar cei care l-au solicitat au spus că la o asemenea investiţie pe care vor să o realizeze pe acel teren şi-ar dori să îl achiziţioneze, pentru a nu exista discuţii ulterioare ridicării stadionului', a declarat, la rândul său, primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu.

Discuţia a fost mediată de secretarul Primăriei Giurgiu, Petre Roşu, care a spus că preţul terenului de 1,57 de euro pe metru pătrat se poate justifica prin faptul că se află într-o zonă mlăştinoasă şi inundabilă, pe fosta păşune comunală, iar cel care va construi aici un stadion va trebui să facă multe studii privind structura pământului şi rezistenţa acestuia la construirea unui asemenea edificiu.

Investitorul care a solicitat cumpărarea terenului în vederea construirii stadionului a susţinut că ar putea să realizeze această investiţie în maximum 24 de luni şi că a început şi demersurile necesare transferului echipei de fotbal FC Astra Ploieşti în oraşul Giurgiu, ceea ce va contribui substan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 4 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 3 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 6 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 4 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 7 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°