Cel mai „ambiţios" proiect de infrastructură din România nu se remarcă prin mărime - doar 20 de kilometri -, ci prin viteză: un singur an pentru proiectare, autorizaţii şi construire.
Termenul de 12 luni avansat de Ministerul Transporturilor pentru definitivarea autostrăzii Cernavodă-Medgidia (lucrări executate până în prezent doar în proporţie de 10%) ar face invidios orice constructor din lume.
Doar trei luni pentru pregătire
Potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, lucrările vor începe în vara acestui an (august, iar la finele lunii mai va demara procedura de selecţie a unui nou constructor. Pentru ca acesta să se bucure de 12 luni pline de construire şi proiectare va trebui ca până când el începe lucrările să fie definitivate exproprierile. În plus până la finele lunii mai, când va demara procedura de achiziţie publică, vor trebui inventariate lucrările făcute deja de constructorul COLAS, al cărui contract s-a reziliat, pentru a se şti ce trebuie scos exact la licitaţie. Totodată vor trebui obţinute toate avizele necesare, printre care cel mai dificil este cel de mediu.
Perioada de construcţie, scurtată
Odată acordat contractul de construire şi proiectare unei noi firme, aceasta va trebui să pregătească proiectul tehnic. Realizarea unui proiect pre-supune minimum 3 luni, termen care include şi obţi-nerea autorizaţiei de construc-ţie. Odată depăşite aceste dificultăţi constructorul va trebui să îşi facă organizarea de şantier şi să comande mate-ria-lele necesare, cum ar fi ele-men-tele prefab-ri-cate. Toţi aceşti paşi fac ca termenul efectiv al construcţiei să scadă la 9 luni, iar dacă luăm în calcul şi faptul că sunt trei luni de iarnă, în care se pot face doar anumite lucrări, perioada scade către 6 luni.
Care e volumul lucrărilor
Nici construirea propriu-zisă nu este simplă chiar dacă e vorba doar de 20 km de