Foto: Lucian Alecu / Jurnalul Naţional A început gazetăria la un ziar din provincie, la Galaţi, în 1950, când mulţi dintre noi nu erau născuţi. A venit apoi în Capitală şi a lucrat vreme îndelungată la Scânteia. Reportajele erau scrise uneori direct la o maşină de scris cehă "Continental", pe care a primit-o ca premiu la un concurs de publicistică. La 80 de ani, scriitorul Ilie Tănăsache mai găseşte încă în scris un refugiu. O nouă apariţie editorială, "O floare pentru Ametista", descrie curcubeie de zâmbete pe faţa scriitorului, căci nimic mai important pentru cel care se dăruieşte cuvintelor şi celor care-i aşteaptă miracolul ca naşterea unei cărţi. Viaţa sa se confundă cu gazetăria şi cărţile. Ilie Tănăsache îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!"
"Am ales, aproape întotdeauna, toiagul Speranţei"
Era greu să fii reporter în acele vremuri pentru că "îţi trebuia în primul rând o rezistenţă fizică, fără exagerare. Uneori schimbam un tren cu altul, scriam şi când mergeam pe teren, când ni se spunea: «Să vii cu reportajul scris că intră pentru a doua zi». Şi dădeai reportajul. Temele cele mai îndrăgite erau cele care îmi dădeau posibilitatea să ajung cumva la sufletul omului. Şi lucrul acesta este foarte greu. Să ştiţi că unul dintre obstacolele teribile ale acestei meserii este să reuşeşti să comunici cu omul, să reuşeşti să depăşeşti o barieră. Fiecare avem. Cum vedem pe cineva, eu cred că din start îl vedem un intrus şi atunci trebuie să depăşeşti lucrul ăsta. Acesta este examenul după părerea mea. În meseria aceasta scrii despre oameni şi ca să scrii despre oameni trebuie să-i obligi să ridice un pic perdeaua, să vezi dincolo de draperie, să vezi ceva, să afli ceva. Plăcerea, şansa imensă de a sta de vorbă cu mii şi mii de oameni datorită profesiei, de a cunoaşte mii de întâmplări, acesta este
