Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romanii, printre cei mai slabi din UE la citit si matematica

Publicat in Ziare.com, vineri 29 aprilie 2011 ·

Peste 40 la suta din romani au dificultati in citirea unui text, iar 47 la suta a abilitati scazute in matematica si stiinte, potrivit unui raport al Comisiei Europene privind nivelul educatiei din Uniunea Europeana.

Astfel, romanii sunt la un nivel similar cu bulgarii, din punctul de vedere al abilitatii de a citi, aflandu-se la coada clasamentului european, se arata in raportul Comisiei Europene (CE).

Din acest punct de vedere, exista diferente destul de mari intre fete si baieti. Peste jumatate din baieti au probleme la citire, comparativ cu putin peste 30 la suta din fete.

La nivelul intregii Uniuni Europene, 19,6% din oameni aveau dificultati in a citi un text, in 2009, in scadere fata de nivelul de 23,1% din 2006.

La matematica, 47% din romani aveau probleme, in 2009, situatia imbunatatindu-se comparativ cu 2006, cand procentajul era de 52,7. Bulgarii sunt cei mai slabi la matematica din Uniunea Eropeana, 47,1% din ei avand rezultate slabe in acest domeniu.

Finlandezii stau cel mai bine din acest punct de vedere, doar 7,8 la suta din ei avand dificultati in rezolvarea problemelor de matematica.

Comisia Europeana noteaza, totusi, faptul ca romanii au una din cele mai mari rate de reducere a procentajului de elevi slabi in domeniul stiintei, de 5,5 la suta, alaturi de Portugalia (-8%), Italia (-4,7%) si Bulgaria (-3,8%).

Romania si Bulgaria raman, in ciuda acestui fapt, statele cele mai slabe in acest domeniu, cu o rata de peste 35 de procente, spre deosebire de 6% in Finlanda, 8,3% in Estonia sau 13,1% in Polonia.

Dintre toate obiectivele stabilite in privinta educatiei la nivel european, Romania a reusit sa indeplineasca unul singur: numarul absolventilor la facultatile de matematica, stiinta si tehnologie este 17 la mia de studenti. Media in Uniunea Europene este de

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 3 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din 14 judeţe

Mediafax acum 32 minute
Sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum o ora
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 13 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 11 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 12 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 12 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 8 ore
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°