Şedinţa este o rampă de lansare în carieră dacă iei cuvântul.
Urmăresc cu interes ştirile TV despre şedinţele de la Guvern, de la CSAT, de la partidele politice sau de la alte instituţii. Nu aflu nimic, dar mă uit ca un gură-cască. De fiecare dată ne sunt livrate nişte imagini de la începutul şedinţelor, în care participanţii, cu nişte mutre căzute şi apăsate de importanţa momentului, răsfoiesc hârtiile din mape. Este firesc, sunt filmaţi, îi vede poporul, trebuie să arate ca nişte oameni cu responsabilităţi grele, n-au niciun motiv de veselie, şedinţa e şedinţă, nu-i o chermeză sau o băută cu băieţii. Mi-ar plăcea să văd şi ce se întâmplă acolo, cine ia cuvântul, ce se discută, dar ştirea e scurtă, iar şedinţele sunt lungi.
Se ştie, deciziile nu se iau în şedinţe, fie că se ţin la guvern, la ministere, la companiile private sau la multinaţionale. Deciziile se iau „sus". La şedinţe contează „luările de cuvânt". Bietul tata, mecanic de locomotivă, m-a bătut la cap toată viaţa să iau cuvântul la şedinţele UTC, la şedinţele de sindicat, la orice şedinţă: „Ia cuvântul, nu fi prost!" Mă instruia ca la carte: să fiu frumos îmbrăcat, să critic la general şi nu pe cineva anume, să-mi iau angajamentul că voi munci mai bine, să lansez o chemare şi să am la îndemână o cană cu apă pentru că, ai să vezi!, ţi se usucă gura din cauza emoţiei. Degeaba m-a instruit.
Şedinţa este o rampă de lansare în carieră dacă iei cuvântul. Este de-ajuns să faci propuneri, să dai sugestii, să lansezi idei „novatoare", pe scurt, să trăncăneşti cu pasiune (înflăcărare). Astfel, vei fi remarcat, oricâte prostii vei spune. Cu o condiţie: să nu încaleci autoritatea şefului care conduce şedinţa. Fireşte, nimic din ce se discută într-o şedinţă nu se pune în practică. Dacă stai mut ca un peşte, „ratat" scrie pe fruntea ta.
Şedinţele din capitalismul românesc nu se