Fostul pesedist Octav Cozmâncă a declarat, sâmbătă, că noul partid de stânga ar putea fi lansat într-o lună, potrivit site-ului www.e-politic.ro.
Octav Cozmâncă susţine că din noul partid vor face parte "oameni de calibru" şi că noua formaţiune politică concurentă PSD pe zona de centru-stânga "va fi lansată în aproximativ o lună de zile". El a precizat că "încă se mai lucrează la program", acesta nefiind definitivat în momentul de faţă.
Cozmâncă a refuzat să dea alte detalii depre noua construcţie politică. Presa a relatat, la începutul lunii aprilie, că partidul ar fi trebuit să se lanseze la începutul lunii mai şi că din acesta vor face parte, printre alţii, Tudor Mohora, fost deputat PSD, Ioan Toma, ultimul şef al Uniunii Tineretului Comunist, (nu senatorul cu acelaşi nume, fiind vorba de o coincidenţă de nume, după cum susţine fostul vicepreşedinte PSD, n.r.) şi Ion Sasu, un fost reprezentant al social-democraţilor.