Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mare de 1 Mai 20.000 de turişti se află pe litoralul românesc

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Aproximativ 20.000 de turişti se află la acest sfârşit de săptămână pe litoralul românesc, iar cei mai mulţi dintre aceştia au ales să petreacă minivacanţa de 1 Mai în Mamaia, dar şi în câteva staţiuni din sudul litoralului.

Preşedintele Asociaţiei Litoral şi al ANAT, Corina Martin, a declarat că aproximativ 20.000 de turişti au ales să petreacă 1 Mai pe litoralul românesc.

"Estimăm că pe litoral se află aproximativ 20.000 de turişti, iar majoritatea au ales Mamaia, Costineşti şi Vama Veche", a afirmat Corina Martin.

Ea a afirmat că deşi litoralul este principala destinaţie turistică a ţării, totuşi nu beneficiază din partea statului de investiţii în infrastructură şi agrement.

"Mamaia este staţiunea numărul unu a României, iar această alegere este făcută de către turişti. Litoralul este destinaţia turistică majoră a României şi este de neînţeles că nu beneficiază de prioritate din partea statului pentru stimularea investiţiilor în infrastructură turistică şi de agrement", a explicat Corina Martin.

Aceasta a precizat că Asociaţia Litoral a lansat 1 Mai anul acesta cu sloganul "o 9atitudine pe Litoralul Romanesc - Tot ACASA e mai bine !", sperând să atragă cât mai mulţi turişti cu acest prilej la malul mării.

De asemenea, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Litoral, turiştii care au ales să petreacă acest sfârşit de săptămână pe litoralul românesc au parte de concerte, dar şi de alte atracţii.

Astfel, în staţiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de Hotel Rex, vor avea loc sâmbătă şi duminică concerte de muzică uşoară şi populară, iar în nordul staţiunii Mamaia fanii muzicii house vor avea parte de zeci de ore de distracţie.

De asemenea, şi în Vama Veche şi Costineşti sunt organizate în această perioadă mai multe concerte.

Totodată, turiştii mai pot opta pentru plimbări cu autocarele supraetajate

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 30 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 39 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°