Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nunta regală: Prinţul William şi-a amânat luna de miere. În 1981, Diana şi Charles au ales Scoţia

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

După ce au sărbătorit până târziu în noapte, mirii au părăsit în această dimineaţă Londra. Planurile celor doi cu privire la locul unde urmează să îşi petreacă luna de miere nu au fost încă făcute publice, locul rămâne în continuare o enigmă, atât pentru presă cât şi pentru Kate.

1 /.

Conform publicaţiei britanice Daily Mirror, după ce s-au plimbat prin grădina Palatului Buckingham, Prinţul William şi Kate au plecat la bordul unui elicopter spre o destinaţie misterioasă. Clarence House, purtătorul de cuvânt al Casei Regale, a declarat însă, că mirii nu au plecat încă în luna de miere, ci doar într-o scurtă călătorie prin mai multe ţinuturi din Marea Britanie.

"Ducele şi Ducesa au decis să nu plece imediat în luna de miere. După ce vor călători timp de o săptămână prin Anglia, Ducele se va întoarce la servici, şi abia apoi îşi vor pune şi problema aceasta." a declarat purtătorul de cuvânt Clarence House. William lucrează ca pilot de elicopter pentru operaţiuni de căutare şi salvare.

Înainte de a părăsii Londra, Kate purta o rochie subţire, albastră, până la genunchi, o geacă neagră şi în picioare era încălţată cu o pereche de pantofi de vară, decupaţi în partea din faţă, în timp ce Prinţul Will era îmbrăcat cu un blazer în dungi, tricou şi o pereche de pantaloni subţiri.

Regina Elisabeta a II-a, lună de miere în Malta

Ducele şi ducesa de Windsor (Eduard al VIII-lea şi Wallis Simpson) au ales ca destinaţie pentru luna de miere Veneţia, unde au mers în iunie 1937

Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip au ales Malta, pentru luna de miere din 1947, anul căsătoriei lor.

Prinţul Charles şi prinţesa Diana au mers la domeniul regal de la Balmoral, Scoţia, după căsătoria lor din 1981.

Andrew, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a, a devenit în urma căsătoriei Duce de York. El şi ducesa de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 37 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 28 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 34 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°