Cel puţin 62 de persoane şi-au pierdut viaţa, vineri, în Siria, unde mii de manifestanţi antiguvernamentali au ieşit pe străzile din mai multe oraşe, potrivit activiştilor prodemocraţie, informează NewsIn.
Martorii şi organizaţiile pentru drepturile omului au declarat că numeroase persoane au murit când trupele au deschis focul asupra manifestanţilor din oraşul Daraa, unde revoltele au izbucnit la mijlocul lunii martie.
Forţele de securitate au intervenit şi pe străzile din Damasc şi au tras cu gaze lacrimogene după încheierea rugăciunilor de vineri.
Proteste au avut loc în mai multe oraşe, printre care Homs, Latakia şi Baniyas.
Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, cu sediul la Londra, cel puţin 33 de civili au murit la Daraa, 27 la Homs şi doi în Latakia.
Între timp, presa siriană de stat a anunţat că patru soldaţi au murit şi alţi doi au fost capturaţi într-un atac "terorist" vizând postul lor de la Daraa.
Informaţiile nu pot fi verificate.
Potrivit activiştilor, 500 de persoane au murit în revoltele faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.
Cel puţin 62 de persoane şi-au pierdut viaţa, vineri, în Siria, unde mii de manifestanţi antiguvernamentali au ieşit pe străzile din mai multe oraşe, potrivit activiştilor prodemocraţie, informează NewsIn.
Martorii şi organizaţiile pentru drepturile omului au declarat că numeroase persoane au murit când trupele au deschis focul asupra manifestanţilor din oraşul Daraa, unde revoltele au izbucnit la mijlocul lunii martie.
Forţele de securitate au intervenit şi pe străzile din Damasc şi au tras cu gaze lacrimogene după încheierea rugăciunilor de vineri.
Proteste au avut loc în mai multe oraşe, printre care Homs, Latakia şi Baniyas.
Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, cu sediul la Londra, cel puţin 33 de civili au murit la