Foto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional Amintirile călătoriilor noastre sunt învăluite, adeseori, în aburi de mâncare. Şi asta pentru că gustul, mirosul, culorile asociate într-o farfurie pe care îţi este prezentată o mâncare naţională sunt uneori mai puternice decât linia orizontului privită de pe un colţ de stâncă... fie el şi din Himalaya. Ne întoarcem din vacanţele noastre cu regretul că vom risipi micile bucurii ale bucatelor degustate în cale.
Dacă avem cum, încercăm poate să regăsim acele savori într-un restaurant cu specific al vreuneia dintre ţările vizitate. Iar dacă ţara a fost Italia, Grecia, Franţa... e posibil să avem chiar mai multe variante. Dar dacă ne este dor chiar de culmile Himalayei? Dacă de bucătăria nepaleză, din frumoasa vale Kathmandu, ne e dor? Ei bine, nu trebuie să ne facem complicate planuri pentru (încă) o vacanţă exotică. E suficient să poposim la... The Gang. Restaurantul bucureştean din Calea Florească este unic, tocmai pentru că aduce dinaintea gurmand-gurmeţilor români provocarea unui gust de departe. Şi cum bucătarii – Mahato Krishna şi Mahmad Saroof – sunt nepalezi, iar ingredientele sunt, pe cât posibil, cele originale, atunci promisiunea unei călătorii culinare iniţiatice poate fi ţinută.
Înainte de a da iama însă în restaurant şi în bucătăria lui, înainte de a ne bucura de prezenţa unei gazde perfecte ? şi veţi afla mai încolo despre cine este vorba – să pornim într-o scurtă incursiune prin bucătăria nepaleză. Argumentele culturale, geografice şi etnice fixează locul gastronomiei din Nepal. Şi este un loc privilegiat, atât între bucătăriile specifice acelei părţi de Asia, vegheată de cei mai înalţi munţi ai planetei, cât şi între bucătăriile lumii, în general. Influenţele tibetane, indiene şi nu numai, sunt atenuate de acea „bucătărie etnică”, cu restricţii de dietă specifice fiecărei caste.
Probabil