”Cam multe la un loc”, ați putea exclama citind titlul. Dar pur și simplu s-au adunat niște restanțe pe care am decis să le mai împuținez. De cărți e vorba. Și, ținând cont că una dintre ocupațiile de timp liber (mai) poate fi și lectura, am ales trei titluri.
”Iubirile croitoresei”
”Iubirile croitoresei” de Maria Duenas (editura ”Polirom”, 2011, traducere Ileana Scipione) am încheiat-o de dimineață. Așadar, e ”caldă” încă. Începe mai greu (pentru gustul meu), cu povestea unei adolescente dintr-o periferie a Madridului, cu puțin timp înaintea declanșării Războiului Civil din Spania. Și cu achiziționarea unei mașini de scris Hispano-Olivetti, una dintre acele mici întâmplări cotidiene care au forța de a schimba destine (și, uneori, istorii). Existența liniară a tinerei Sira se transformă radical cu doar câteva zile înaintea nunții: se îndrăgostește fulgerător de un aventurier și se trezește peste noapte moștenitoarea unei averi impresionante. Urmează fuga într-un Tanger al plăcerilor cosmopolite și lovitura năucitoare de pragul de sus al vieții.
Și doar din acest moment începe cu adevărat cartea (care a făcut furori anul trecut, cu peste un milion de exemplare vândute). Exilată în Tetuan (Marocul Spaniol), înglodată în datorii și cu poliția pe urmele ei, Sira e adoptată rapid de lumea periferică a contrabandiștilor și a destinelor ratate al căror unic scop a rămas supraviețuirea. Maturizarea e dură, dar o aduce în anturajul personajelor importante din preajma lui Franco – generali, miniștri, reprezentanți ai Germaniei naziste și membri ai diferitelor rețele de spionaj, în frunte cu MI6 britanic.
”Iubirile croitoresei” poate fi citită și ca o carte de spionaj (pe ruta Madrid, Tanger, Tetuan, Lisabona, cu toate ingredientele necesare – amor, suspans, agenți dubli, răsturnări de situație, întâlniri neașteptate, glamour și haute couture), dar e ma