Povestirile unor oameni care au privit moartea în ochi, dar au supravieţuit, în \"Situaţii incredibile\", de la ora 0.00, astăzi, la Discovery Channel.
Şase poveşti de supravieţuire printre care doi oameni blocaţi într-o mină din SUA şi un bărbat răpit în timp ce se afla într-o excursie la pescuit în Columbia sau un gardian de închisoare luat ostatic de prizonieri vor fi prezentate la Discovery Channel.
Primul episod al seriei "Situaţii incredibile" spune povestea celui care a fost ameninţat cu moartea de către teroriştii pakistanezi care s-au urcat la bordul cursei Pan Am 73.
21 de victime
Teroriştii au capturat avionul în dimineaţa zilei de 5 septembrie 1986. S-au urcat în aeronava cu 379 de pasageri care era pregătită să decoleze de pe aeroportul din Karachi. Dintre cei 78 de pasageri care aveau cetăţenie americană, doi au fost omorâţi când teroriştii au început să tragă în oameni. În jur de 100 de persoane au fost rănite şi 21 au murit.
Michael Thexton este unul dintre supravieţuitori, deşi credea că va fi printre victime în momentul în care teroriştii i-au pronunţat numele şi l-au ţinut în genunchi timp de 10 ore, cu pistolul îndreptat spre el.
Teroriştii au pătruns în aeronavă în momentul în care Mike Thexton îşi aranja bagajele. După ce au împins pe toată lumea spre coada avionului, ei l-au aşezat pe unul dintre pasageri în dreptul uşii, unde liderul teroriştilor l-a împuşcat. Apoi au adunat paşapoartele oamenilor, iar o stewardesă, obligată de terorişti, a strigat la întâmplare numele de pe unul din paşapoarte. Primul nume strigat a fost cel al lui Mike.
Reconstituirea situaţiilor incredibile
Această nouă serie documentară îi transformă pe telespectatori în martori ai situaţiilor extreme şi ai modului în care fiecare persoană s-a adaptat la trauma pe care a trăit-o.