Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTI a deschis o filială în Polonia, Grupa UTI Polska

Publicat in Ziarul Financiar, marți 3 mai 2011 ·

UTI a deschis în luna aprilie o filială în Polonia, numită Grupa UTI Polska, care are ca obiective dezvoltarea de proiecte în sectoarele managementului traficului rutier, apărării şi securităţii IT, potrivit reprezentanţilor grupului. Acţionarul societăţii nou-înfiinţate este UTI Holdings BV, iar obiectul de activitate include activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică.

"Polonia este un centru de putere economică al Europei Centrale, care a dovedit o capacitate admirabilă de a rezista recesiunii, în condiţiile în care multe ţări au fost serios afectate. Şi în ceea ce priveşte piaţa de securitate, principalul domeniu de activitate al UTI, Polonia reprezintă un model de stabilitate şi maturitate. UTI este o companie cu 20 de ani de experienţă în dezvoltarea de proiecte de securitate atât în România, cât şi în Italia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Ucraina, Uzbekistan, Albania, Yemen, Kuweit", au spus sursele citate.

Afacerile grupului UTI, cu activităţi în securitate, IT, managementul traficului şi construcţii, au crescut anul trecut cu 16%, la 146 milioane de euro. Tiberiu Urdăreanu deţine 60% din UTI Holdings, fondul de investiţii AIG Investment Fund are un pachet de 25%, iar restul de 15% sunt în posesia angajaţilor.

UTI a deschis în luna aprilie o filială în Polonia, numită Grupa UTI Polska, care are ca obiective dezvoltarea de proiecte în sectoarele managementului traficului rutier, apărării şi securităţii IT, potrivit reprezentanţilor grupului. Acţionarul societăţii nou-înfiinţate este UTI Holdings BV, iar obiectul de activitate include activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică.

"Polonia este un centru de putere economică al Europei Centrale, care a dovedit o capacitate admirabilă de a rezista recesiunii, în condiţiile în care multe ţări au fost serios afectate. Şi în ceea ce priveşte piaţa de securitate, principalul domeni

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 11 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 12 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 10 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 7 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°