Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portugalia primește 78 de miliarde de euro de la FMI și UE

Publicat in Capital, miercuri 4 mai 2011 ·

Guvernul portughez a ajuns la un 'acord bun' cu delegaţiile Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional în vederea unui program de ajutor financiar în valoare de 78 miliarde de euro pe trei ani, însoţit de o reducere 'mai graduală' a deficitului, a anunţat marţi primului ministru demisionar Jose Socrates, transmite AFP.

'Guvernul a ajuns astăzi la un acord bun cu reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, însărcinate să negocieze planul de salvare financiară solicitat de Portugalia', a declarat premierul Jose Socrates într-o alocuţiune televizată.

'Valoarea ajutorului extern este de 78 de miliarde de euro', a indicat Cabinetul lui Socrates într-o scurtă notă trimisă AFP.

'Este vorba de un program pe trei ani, care stabileşte obiectivele pentru o reducere mai graduală a deficitului: 5,9% din PIB în acest an, 4,5% din PIB în 2012 şi 3% din PIB în 2013', a precizat Jose Socrates.

Anterior, Portugalia se angajase să-şi reducă deficitul la 4,6% în acest an la 3% în 2012 şi apoi la 2% în 2013.

Deficitul bugetar al Portugaliei s-a ridicat în 2010 la 9,1% din PIB, mult peste obiectivul de 7,3% avut în vedere de guvernul de la Lisabona, în timp ce datoria publică a ajuns la 160 miliarde de euro (93% din PIB).

Şeful guvernului portughez a adăugat că nu poate dezvălui o mare parte din detaliile cu privire la măsurile pe care Portugalia va trebui să le pună în practică în schimbul ajutorului, deoarece aceste măsuri trebuie să facă obiectul unei consultări cu partidele de opoziţie. Cu toate acestea, Jose Socrates a ţinut să precizeze că acest acord nu prevede o parte din măsurile vehiculate de presă în ultimele zile, precum eliminarea celui de al 13-lea şi al 14-lea salariu al funcţionarilor, reducerea salariului minim sau concedieri şi diminuări supl

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 2 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 56 minute
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum o ora
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum o ora
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum o ora
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 19 minute
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 42 minute
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum 2 ore
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare îi surprinde pe aceștia, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate, tinerii au fost luați de viitur

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°