Driblingurile lui Messi, pasele lui Xavi, precizia lui Puyol, creativitatea lui Iniesta, pătrunderile lui David Villa sunt asemenea unor versuri cu rimă perfectă.
Patru meciuri între Barcelona şi Real Madrid în numai 18 zile reprezintă un adevărat festin pentru amatorii de sport. Chiar dacă nu eşti un fan înrăit al sportului cu balonul rotund, dar ai apucat să prinzi, măcar şi cu coada ochiului, câteva faze, cu siguranţă nu te mai poţi ridica din faţa televizorului. Spectacolul oferit în teren de cele două formaţii, dublat de cel din tribune, atrage ca un magnet. Nu cred că există la ora actuală o pledoarie mai bună pentru fotbal decât „El Clasico". Jocul celor două superechipe pare că vine din altă galaxie. Viteza, execuţiile şi traseele fotbaliştilor, tactica, toate ating perfecţiunea.
Disputa dintre cei doi antrenori, Pep Guardiola şi Jose Mourinho, se ridică la rang de artă a războiului. Bătălia pentru ocuparea fiecărui centimetru de gazon este bine gândită dinainte. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. De aici vine şi spectacolul total pe care cei 22 de fotbalişti îl oferă de fiecare dată când se întâlnesc pe dreptunghiul verde.
Ca-n orice război există, evident, un învingător şi un învins. Fără discuţie, Barcelona a fost echipa care a câştigat cele mai multe bătălii în faţa Realului din Madrid (s-a calificat în finala Champions League şi va lua cu siguranţă campionatul, în dauna eternei rivale, care a triumfat însă în Cupa Regelui). Fără discuţie, formaţia lui Guardiola a transformat soccerul atletic şi sobru, inventat de britanci, în poezie. Driblingurile lui Messi, pasele lui Xavi, precizia lui Puyol, creativitatea lui Iniesta, pătrunderile lui David Villa sunt asemenea unor versuri cu rimă perfectă. Plăcerea catalanilor de a juca este atât de evidentă încât pătrunde prin micul ecran şi transmite telespectatorului voluptatea privitu