Vestea destructurării unei vaste reţele de indivizi care se îndeletniceau cu înşelarea diverselor societăţi din Constanţa, dar şi din restul ţării, i-a liniştit într-o anumită măsură pe afaceriştii de la malul mării. Neavertizată la timp însă Orient Ceramic Constanţa se numără printre firmele păgubite de bucureşteni până să fie luaţi în primire de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Conform informaţiilor oferite de site-ul www.vrajitorul.eu, societatea constănţeană a avut în 2009 o cifră de afaceri de 15.929.080 de lei şi un profit net de 700.433 de lei.
În cursul săptămânii trecute, procurorii din Capitală au anunţat că au trimis 25 de persoane în judecată, pentru săvârşirea a 38 de infracţiuni de tâlhărie, 19 infracţiuni de înşelăciune, o infracţiune de mărturie mincinoasă şi două infracţiuni de favorizarea infractorului. Mai exact, anchetatorii bucureşteni au spus că suspecţii alegeau o firmă care comercializează anumite produse, făceau o comandă fie personal, fie telefonic, utilizând inclusiv identităţi false. Iniţial, aceştia achitau un avans modic faţă de valoarea comenzii, urmând ca locul de întâlnire cu reprezentanţii societăţii să fie stabilit într-una din locuinţele acuzaţilor, „astfel încât să se asigure intrarea cu uşurinţă în posesia produselor care făceau obiectul infracţiunilor".
Modul de operare
Procurorii au spus că „inculpaţii se întâlneau apoi cu reprezentanţii societăţii şi solicitau să vadă şi să verifice produsele comandante şi facturile/chitanţele care făceau dovada plăţii, după care, folosindu-se de acest pretext, luau produsele şi/sau facturile/chitanţele de la reprezentanţii societăţii, iar apoi şi le însuşeau". În cele din urmă, „pentru a îndepărta persoanele vătămate de la locuinţele inculpaţilor, aceştia invocau necesitatea efectuării unei retrageri de numerar de la ATM-uri sau un schimb valutar