Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Membrii comisiilor, rude cu candidații la posturile universitare, sunt eliminați

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 mai 2011 ·

Guvernul a adoptat metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor din universități. Persoanele care au relaţii de rudenie cu unii dintre candidaţi nu pot să facă parte din comisie.

În plus, nici persoanele care au avut anterior anumite relaţii comerciale cu unii dintre candidaţi nu pot să facă parte din comisia de concurs, eliminându-se astfel „tot ceea ce ţine de posibilul nepotism universitar”, potrivit ministrului Educației, Daniel Funeriu.

„Această Hotărâre de Guvern stabileşte cadrul în care instituţiile de învăţământ superior din România, deopotrivă publice şi private, vor putea să desfăşoare concursurile pentru posturile de asistent universitar cu titlu de doctor, lector, şef de lucrări, conferenţiar şi profesor universitar, angajaţi pe perioadă nedeterminată,”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte ocuparea posturilor de conferenţiar şi profesor universitar, cel puţin 3 membri din componenţa comisiei de concurs trebuie să fie din afara universităţii, iar pentru posturile de profesor universitar cel puţin un membru al comisiei de concurs trebuie să fie din străinătate.

Totodată, o probă obligatorie pentru toţi candidaţii va consta în expunerea, pe parcursul a minim 45 minute, a planului de dezvoltare profesională.

Ministrul Educației a explicat că „acest act normativ stabileşte, pentru prima dată, faptul că meritele profesionale sunt singurele care pot să ducă la obţinerea unui post în învăţământul superior”, iar criteriile de selecţie vor avea în vedere indicatori recunoscuţi internaţional.

„Nu sunt limite de vârstă. Singurul criteriu este calitatea judecată prin prisma indicatorilor internaţionali. Ne aliniem în sfârşit la standardele internaţionale modul în care se ocupă posturile în învăţământul superior”, a conchis Funeriu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 32 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum o ora
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

”Te omor!”. Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce doi bărbaţi lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Poliţiştii Secţiei 18 Bucureşti fac cercetări, după ce în mediul online au apărut imagini cu doi bărbaţi care lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană. ”Te omor!”, strigă unul dintre bărbaţi în timp ce sparge geamul şi înjură. Poliţia Capitale

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 5 ore
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 6 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

36°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°