Odata cu iesirea in prim-plan a vedetelor feminine din PD-L, se relanseaza discursul politicianist asupra discriminarii in promovarea femeilor la varful politicii si, mai ales, la varful Puterii.
Discutia despre egalitatea de sanse e veche, dar abia regimurile democratice si miscarile feministe ale secolului trecut au stabilit un cadru oarecum acceptabil. In schimb, in functie de interese de moment, ne place sa redeschidem frontul, fie sa ne manifestam frustrarea, fie sa ne motivam lupta contra adversarului.
Daca batalia politica e de inteles, deranjeaza lipsa de viziune si punerea corecta in termeni. Nu poti sa vii dupa atatea alternante de regim cica democratic si sa acuzi discriminarea cu aceleasi marote proletcultiste din documentele defunctului partid comunist.
Nicaieri in lume, nici macar in Franta, pe care ne-am luat-o grabiti ca model, procentele obligatorii de 25-50% pe listele electorale ori in functii publice n-au rezolvat nicidecum problematica reprezentarii feminine.
Cine si ce a facut rau miscarii feministe?
Ceea ce a facut mult rau miscarii noastre feministe a fost tocmai promovarea pe alte criterii decat cele legate de valoare intelectuala, competenta si moralitate, iar figurile fatale ori sinistre ale Elenei Lupescu, Anei Pauker, Elenei Ceausescu, Tamarei Dobrin, Suzanei Gadea ori Anetei Spornic au compromis pentru multa vreme devenirea unor personalitati oricat de valoroase.
Dupa Revolutie, implicarea sexului frumos in politica a cunoscut doua abordari, una frecventa, legata de PR si advertising partizan, care a scos in fata femeia decorativa si alta firava, pragmatic-liberala, dar fireasca a reusitei pe baza propriei activitati si a meritelor personale.
De cand e lumea se stie ca barbatii puternici sunt manevrati cu usurinta de mame, neveste, amante, ca in spatele ca