Scoţianul John Higgins, care şi-a trecut în palmares al patruleatitlu mondial, a fost marele câştigător al CM de Snooker din acestan. Ochii tuturor au fost însă aţintiţi asupra finalistului JuddTrump, tânărul de 21 de ani din Bristol fiind actorul principal depe scena de la Crucible Theater din Sheffield.
O freză excentrică asortată la un zâmbet larg, copilăresc. Odetaşare uimitoare în faţa mesei de joc care atrage după sinelovituri de la distanţă precise şi puternice, răsplătite de fiecaredată cu aplauze furtunoase. Un joc matur, gândit perfect, care i-asmuls cuvinte de laudă chiar "Vrăjitorului din Wishaw ", JohnHiggins: "A fost mai bun ca mine, jucând un fel de snookerpe care nu l-am mai văzut până acum". Cuvintele schiţeazăportretul lui Judd Trump, jucător care în urmă cu numai treisăptămâni câştiga primul său trofeu major, Openul Chinei.
"În urmă cu 17 zile eram un nimeni, dar cu fiecare joc amînceput să cresc, iar numărul fanilor pe care i-am adunat e denecrezut. Acum, de câte ori intru într‑un restaurant sau merg pestradă, oamenii îmi urează noroc, ceea ce e măgulitor", îşi explicăcelebritatea "Domnul Tunsoare", cum a fost poreclit imediat dupăprima finală mondială a carierei.
Un act în care a ajuns din calificări, l-a eliminat în primultur pe deţinătorul titlului mondial, Neil Robertson, şi l-a condusîn finală pe Higgins, după două sesiuni, cu 10-7! Trump i-a dedicatperformanţa de a ajunge în premieră în finală fratelui său mai mic,Jack, prezent în tribunele de la Crucible, care în urmă cu cinciani a suferit o hemoragie cerebrală. "Era grav bolnav, afost la un pas de a muri şi a fost o încercare foarte grea pentrufamilia mea", a explicat Trump. De altfel, un tipfamilist, noua revelaţie a snookerului mondial recunoaşte că înspatele succesului său stă, printre altele, inspiraţia părinţilorlui, Steve şi Georgiana, care l-au împins spre acest