Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva foamei la Spitalul Judeţean

Publicat in Vocea Brailei, joi 5 mai 2011 ·

* regulament intern aberant: bolnavii care se internează după- amiaza, primesc mâncare abia a treia zi după internare

* asta, deoarece nu sunt înscrişi pe listele de masă pentru a doua zi, care se întocmesc până la ora 14.00 * cei internaţi vinerea, după această oră, beneficiază de hrană abia de marţi dimineaţa * după ce a făcut valuri ziarul nostru, situaţia s-a remediat cel puţin pentru week-end * deşi situaţia alimentaţiei bolnavilor din Spitalul Judeţean era de notorietate în rândul cadrelor medicale, managerul Rodica Sin se face că nu ştie şi a dispus verificări pe fiecare secţie * firma de catering susţine că onorează fix câte meniuri i se solicită de către spital

Bolnavi şi înfometaţi. Aşa au ajuns să stea în Spitalul Judeţean Brăila unii dintre pacienţi, uneori şi zile în şir, fără a primi hrană. Nu este vorba despre vreo dietă minune, menită să le asigure însănătoşirea grabnică, ci despre o regulă internă, care îi afectează pe bolnavii internaţi după-amiaza. Concret, pacienţii care ajung în spital după ora 14.00, primesc mâncare abia din a treia zi după internare, deoarece nu sunt trecuţi pe fişele de masă pentru ziua următoare. Iar cei care au ghinionul să ajungă în spital vinerea după-amiaza, sunt îndreptăţiţi, potrivit aceluiaşi regulament, să primească mâncare abia de marţea.

Mâncare, a treia zi după internare

Indiferent de diagnostic şi de meniul indicat în cazul afecţiunii de care suferă, unii dintre pacienţii Spitalului Judeţean au ajuns să ţină... post negru. Este cazul bolnavilor care sunt nevoiţi, dintr-un motiv oarecare, să se interneze după-amiaza şi care au neplăcuta surpriză să constate că nu primesc mâncare, nu doar la masa de seară, dar nici a doua zi. Mai dificilă este situaţia în care ajung pacienţii internaţi vinerea după-amiaza şi care primesc hrană abia de marţea, aşadar după trei zile de "post negru". Deşi pentru un

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum 57 minute
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 4 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum o ora
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 3 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 6 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°