Universitatea Cluj s-a impus azi, cu scorul de 2-0, la Mediaş, în faţa codaşei Sportul Studenţesc, într-un meci contând pentru etapa a 31-a a Ligii I la fotbal. Sursa: RPRESSSPORT
Dacă studenţii bucureşteni sunt în continuare în căutarea celor cinci puncte pe care trebuie să le strângă în ultimele meciuri pentru a evita penalizarea în sezonul viitor, când vor juca în Liga a II-a, clujenii ţintesc, prin succesul de azi, venit în urma golurilor reuşite pe final de meci, de Voican şi Boştină, o poziţie în prima jumătate a clasamentului. În acest moment, "şepcile roşii" ocupă locul 9, în acest moment, la egalitate de puncte cu FCM Târgu Mureş - locul 8. În tur, Sportul Studenţesc s-a impus cu 2-0.
O fază cel puţin penibilă s-a petrecut în ultimul minut de joc, imediat după golul doi marcat de clujeni. Autorul golului - Gabi Boştină - proaspăt numit vicepreşedinte al clubului - a primit cartonaşul galben pentru că şi ridicat tricoul după ce a înscris. Furios pe decizia arbitrului, mijlocaşul i-a luat acestuia cartonaşul din mână, iar "fluieraşul" i l-a arătat direct pe celălalt, de culoare roşie.
"U" CLUJ - SPORTUL 1-0
Voican (81), Boştină (90+1)
"U" Cluj: Matache - Unguruşan, Abrudan, Pele, Bazzi - Cojocnean, Balde, Boştină, Delgado - Machado, Niculescu. Antrenor: Ionuţ Badea.
Sportul: Popescu - Beţa, Raţiu, Lung, Maxim - Irimia, Negru, Ghinga, Nae - Ferfelea, Curelea. Antrenor: Florin Tene