În mai 1931, o bancă vieneză numită Credit-Anstalt s-a prăbuşit. Fondată de faimoasa familie Rothschild în 1855, banca era una dintre cele mai importante instituţii financiare ale Imperiului Austro-Ungar, iar căderea sa a venit ca un şoc, aceasta fiind considerată drept invulnerabilă.
Banca nu dădea doar credite, ci şi achiziţiona participaţii majoritare în tot felul de companii din întregul imperiu. Căderea Credit-Anstalt nu a reprezentat doar falimentul unei bănci, ci şi al unei civilizaţii.
Acum, sistemul bancar european este din nou ameninţat. Dezastrele fiscale din Grecia, Irlanda şi Portugalia au luat amploare în pofida pachetelor de susţinere financiară menite să calmeze pieţele şi să stopeze contagiunea către Spania, Belgia şi alte ţări.
În condiţiile în care sistemele bancare fragile se opun încă unor tratamente agresive, cazul Credit-Anstalt merită reanalizat pentru a extrage posibile învăţăminte. Cu mult înainte de 1931, Credit-Anstalt a început să dezvolte unele fisuri invizibile publicului. În momentul destrămării Imperiului după Primul Război Mondial, banca a continuat să opereze fără a admite că lumea s-a schimbat. Brusc, creditori locali mai pregătiţi obţineau cele mai bune deal-uri, Credit-Anstalt rămânând cu credite de care nimeni nu s-ar fi atins, spune Aurel Schubert, economist austriac care a scris cartea "The Credit-Anstalt Crisis of 1931".
Hiperinflaţia din 1921-23 a afectat puternic finanţele atât ale Credit-Anstalt, cât şi ale Austriei. Ţara a fost susţinută de un credit acordat în 1923 de Liga Naţiunilor, predecesoarea ONU. Un olandez a fost desemnat să supravegheze bugetul austriac. Acesta a pus la punct planuri de majorare a taxelor, în paralel cu reducerea numărului de locuri de muncă în sectorul public, al salariilor şi pensiilor, aceeaşi reţetă pe care au fost îndemnate s-o adopte şi statele membre ale zonei e
