Fabrica de Arme din Cugir lucrează, în prezent, la producerea prototipului unei arme de asalt cu muniţia aferentă, realizată la standarde NATO, cu care ar putea fi dotată în anii următori Armata Română, relatează Mediafax.
Directorul Fabricii de Arme Cugir, Horea Suciu, a declarat într-o conferinţă de presă, că fabrica a încheiat un acord de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, în baza unui program naţional, prin care realizează prototipul unei arme de asalt calibrul 5,56X45 mm cu muniţia aferentă, care să îndeplinească standardele NATO.
Suciu a spus că primele prototipuri ale acestui produs militar ar trebui finalizate până la sfârşitul anului 2011, iar noua armă ar putea înlocui actualele AKM-uri aflate în dotarea Armatei Române.
El a afirmat că arma este realizată pe scheletul vechiului AKM, dar este îmbunătăţită, având dotări şi caracteristici conform standardelor NATO.
Potrivit sursei citate, noua armă de asalt este realizată în totalitate la fabrica de Arme Cugir, ea fiind în prezent în fază de testare, iar testele se realizează atât în laboratoarele fabricii, cât şi la Academia Naţională de Tehnică Militară.
Fabrica de Arme Cugir s-a format în 2004, prin divizarea Uzinei Mecanice Cugir, societatea preluând o parte din producţia de armament şi fiind o filială a Companiei Naţionale ROMARM SA.
Fabrica are, în prezent, 655 de angajaţi şi este specializată pe producţia de armament şi muniţie pentru infanterie.
Fabrica de Arme din Cugir lucrează, în prezent, la producerea prototipului unei arme de asalt cu muniţia aferentă, realizată la standarde NATO, cu care ar putea fi dotată în anii următori Armata Română, relatează Mediafax.
Directorul Fabricii de Arme Cugir, Horea Suciu, a declarat într-o conferinţă de presă, că fabrica a încheiat un acord de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, în baza unui program