„Du-te și câștigă inima mulţimii și vei fi liber!" Este fraza pe care i-o spune lui Maximus/Spaniolul stăpânul său, Proximo, înainte de a-și mâna sclavii-luptători spre Cetatea Eternă. Pentru fostul general roman, devenit gladiator, singura cale de a-și lua revanșa în faţa prigonitorilor săi trecea prin praful Colosseumului...

Mi-a venit de multe ori în minte acest îndemn, pe care îl primea personajul lui Russell Crowe din celebrul film regizat de Ridley Scott, când constatam degringolada lentă, dar tot mai sesizabilă a Moldovei sub guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană.

Partidele din coaliţie au fost votate nu pentru rezonanţa „traiană" sau voievodală a numelor șefilor lor: Vlad, Mihai, Dorin, (eventual) Marian, ci pentru că victoria lor însemna plecarea comuniștilor. Plecând, Voronin trebuia să ia cu el și moștenirea-i dezastruoasă: justiţia subordonată politic, corupţia din instituţiile statului, monopolurile din economie, persecutarea adversarilor politici, cenzura din mass-media, încălcarea principiului separării puterilor în stat, grobianismul exprimării, mizeria românofobiei, exaltarea miturilor sovietice, izolarea Moldovei faţă de Occident, dezmăţul poliţienesc, sărăcia lucie a maselor...

Ar fi util să analizăm câte dintre aceste păcate ale fostului regim (lista e incompletă!) nu se mai regăsesc în guvernarea actuală. Cred că prea puţine, din păcate. Schimbarea timonierilor nu putea, automat, să aducă Basarabia în golful fericirii - europenizarea nu e un proces de sens unic, ci o combinaţie între voinţa politică a „vârfurilor" și capacitatea cetăţeanului de a pune presiune pe autorităţi. Alianţa era chemată, așadar, să asigure condiţiile în care statul de drept, democraţia, libera iniţiativă, competiţia economică onestă etc., să se manifeste fără opreliști. În loc de asta, partidele din AIE s-au concentrat pe agende personale, exact ca