Lupta din PD-L nu e intre Vasile Blaga si Emil Boc. Nu in primul rand. Sigur, ei concureaza ca si oameni. Dar, in principal, lupta se da intre doua tabere. Intre doua grupuri de oameni, fiecare dorind altceva, fiecare multumit sau nemultumit de altceva. Nu e intre doua viziuni, asta e cert. E intre temeri, loialitate, interese. Si multa frustrare. Acumulata in ani de zile.

Ca sa le asociem unor oameni, in tabara lui Boc sunt multi condusi de loialitate - fata de Basescu, nu fata de Boc. Loialitate amestecata sau chiar identificata cu temere fata de seful statului si cu interese comune cu seful statului sau cu oameni afiliati lui sau guvernarii. Roadelor guvernarii.

La Blaga, e altceva. In primul rand, e multa frustrare. Nemultumire. Fata de modul in care e condus partidul, fata de toate Ebele, Elenele Udrea, si toti oamenii care au ajuns repede sus. Nu e vorba ca oamenii astia au o viziune. Ci, mai curand, de faptul ca au o contraviziune.

Forta motrice a lui Basescu

Ani de-a randul, Traian Basescu a fost forta motrice a PD-L. Omul care i-a adus sus pe oamenii partidului. Cat se poate de sus. Multi ii sunt recunoscatori. Si mai multi cred in el. Cred ca e liderul care are intotdeauna o solutie. Liderul care are "baraka" - noroc, binecuvantare, asa cum spunea unul din candidatii la presedintia PD-L, Theodor Paleologu.

Si Basescu isi permite sa aiba baraka, pentru ca e seful statului. Si, mai ales, pentru ca are in mana Guvernul. Puterea lui. Resursele lui. Multi ii sunt loiali lui si, implicit, lui Boc, dar si mai multi sunt loiali puterii lui si resurselor lui. Majoritatea oamenilor din PD-L si din celelalte partide din tara vad un singur lucru. Principiul lor politic primar nu e reforma statului sau adancirea democratiei. Nu. E interesul.

Daca se mai fac si lucruri bune pe langa asta, e si mai bin