Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am o vestă bună şi una rea. Cu care vreţi să încep?

Publicat in Vocea Brailei, vineri 6 mai 2011 ·

Mie îmi plac ştirile cu poliţişti. Nu, nu mă refer la ştirile de la ora 5, unde apar poliţişti care povestesc cum a intrat o Dacie într-un TIR sau cum s-a spânzurat un disperat în podul casei. Eu vorbesc despre ştirile adevărate cu poliţişti, care mie, unul, îmi lasă aproape de fiecare dată impresia că sunt nişte bancuri cu miliţieni, cărora li s-a dat un pic de rigoare jurnalistică, să nu le ia lumea în derâdere.

De pildă, Poliţia Brăila se va moderniza. Va intra în rând cu lumea, va fi conectată la anul 2011, ca să zic aşa. Cum se va realiza acest lucru imposibil de făcut? Simplu: poliţiştii vor fi dotaţi cu veste noi, atât pentru vară, cât şi pentru iarnă. Este, dacă vreţi, un fel de schimbare la spate a Poliţiei, căci vorbim despre vestele reflectorizante, absolut indispensabile unor poliţişti de vază, cum sunt cei din Brăila. Aşa, ca chestie, vă zic că banii pentru veste i-aţi dat voi, e drept că prin pixul consilierilor judeţeni. Adică trântorii din CJ au dat comanda la masă, iar voi, contribuabilii din Brăila, aţi făcut plata. Şi dacă tot aţi dat nişte sute de milioane de lei de la voi, poliţiştii au fost, vorba aia, înzestraţi şi cu calculatoare şi imprimante cu laser, frate.

Este bine, nu zic nu, că poliţia se dotează cu echipamente performante, că încearcă să ţină pasul cu vremurile moderne. Probabil că în anii următori vom auzi că poliţiştilor le-au fost cumpărate maşini de viteză, puternice, să nu îi mai lase în urmă interlopii, să nu se mai facă de râs la semafor când pornesc de pe loc. Da, dar cred că ar trebui umblat cumva şi la capitolul "Cadre", să se preocupe cineva şi de ceea ce poartă denumirea de Resurse Umane. Căci degeaba le cumperi matale calculatoare performante dacă poliţiştii fac adunarea tot pe ABAC. Degeaba le iei veste reflectorizante, ca să poată dirija circulaţia în intersecţii, dacă ei o ard aiurea prin cârciumi sau st

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°