Britanicii au fost chemaţi, ieri, la referendum pentru schimbarea sistemului de vot şi alegeri locale. Dacă la referendum nu se cunosc încă rezultatele, la scrutin marii învinşi sunt liberal-democraţii care au obţinut cel mai prost scor din 1988 încoace. Sursa: Reuters
Pe plan naţional, conservatorii şi-au revendicat 35% dintre sufragii, laburiştii 37% şi liberal-democraţii 15%.
Aceştia din urmă au pierdut 300 de consilieri în Anglia. Aşa că pentru liderul formaţiunii politice Nick Clegg, actualul vicepremier, "seara electorală" de 5 mai 2011 a fost una dezastoasă.
Potrivit sondajelor la ieşire de la urne, britanicii au respins la referendum şi sistemul alternativ de vot susţinut de liberal-democraţi - o nouă bilă neagră pentru partidul lui Clegg.
CITEŞTE AICI DETALII DESPRE REFERENDUM
Popularitatea Partidului Liberal Democrat s-a prăbuşit după ce a intrat la putere alături de guvernul conservator condus de premierul David Cameron, care a impus un sever plan de austeritate pentru a reduce deficitul.
Este pentru prima oară în 80 de ani când liberal democraţii intră la guvernare. Este de asemenea şi prima coaliţie guvernamentală din Marea Britanie după cel de-al Doilea Război Mondial.
Ziua de ieri, botezată "Super Thursday" a fost una electorală şi în Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, unde s-au votat noii parlamentari. Primele rezultate confirmă avântul Partidului Naţionalist scoţian, care ar putea deschide astfel calea pentru un referendum privind independenţa Scoţiei.
Surse: BBC, Le Figaro