Economia Chinei trebuie sa-si schimbe foarte rapid modul de dezvoltare, daca acest stat isi doreste sa devina cu adevarat o "tara bogata".
Dezvoltarea economica nu este cu siguranta o stiinta exacta, insa nici nu exista niciun exemplu in istorie unde cresterea unei tari sa fie de necontrolat. Tocmai de aceea, Guvernul de la Beijing trebuie sa-si spuna intr-un fel sau altul cuvantul si sa faca mai mult decat sa laude cresterea de 10%.
Examinand economiile de dupa Al Doilea Razboi Mondial din 40 de tari, Barry Eichengreen, Donghyun Kwanho si Park Shin au descoperit ca, in statele in care PIB-ul pe cap de locuitor a trecut de pragul de 16.740 de dolari, cresterea economica incetineste, scrie Le Figaro.
Dupa aceasta lege au functionat economiile mai multor state. De exemplu, francezii si vecinii lor europeni au trecut de acest prag la inceputul anilor 1970. In Franta, tinta a fost atinsa in anul 1973, cand PIB-ul pe cap de locuior a ajuns la pragul de 16.904 de dolari.
In ultimii sapte ani de inainte de acest prag, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu o rata de 4,6%, pentru ca, ulterior, acesta sa scada cu o rata de 2,2%, in urmatorii sapte ani. Statele Unite s-au confruntat cu o situatie asemanatoare in 1968, insa scaderea ulterioara a fost mai mare, cu o rata de 2,5%.
Ce alte "sabloane" mai exista?
Scenariul este, in realitate, intotdeauna acelasi: perioadele de reconstructie sunt marcate de castiguri exceptionale, care nu constituie insa standarde durabile, caci, odata ce aceste venituri s-au epuizat, tarile in cauza trebuie sa inoveze si sa gaseasca alti vectori de prosperitate.
In plus, pe langa pragul de 16.740 de dolari, invocat de cei trei economisti, acestia mai au un alt sablon. Lucrurile devin mai dificile atunci cand economia unei tari ajunge la echivalentul a 57% din PIB-ul
